Sonda spațială Hera, dezvoltată de Agenția Spațială Europeană, a fost lansată de la Cape Canveral pe 7 octombrie 2024, ora 17:52 (ora României). Misunea are ca scop studierea asteroidului (65803)Didymos și a satelitului său Dimorphos, care a fost lovit intenționat cu un proiectil pe 22 septembrie 2022.
Misiunea Hera face parte din programul de apărare planetară al ESA și colaborează cu misiunea DART (Double Asteroid Redirection Test) a NASA, care a realizat impactul inițial. Prin combinarea datelor de la ambele misiuni, oamenii de știință își propun să perfecționeze modelele privind dinamica asteroizilor și să evalueze eficiența impactorilor cinetici ca metodă de deviere a asteroizilor. Această colaborare reprezintă un moment de referință în eforturile internaționale da a înțelege mai bine cum poate devia omenirea un asteroid periculos pentru civilizația umană.
La numai 8 ore după lansare, de la Institutul Astronomic al Academiei Române, Observatorul din Berthelot, a fost observat etajul de rachetă Falcon 9 care a lansat sonda spațială, pe când se afla la 145.000 km de Pământ. Obiectul se mișcă repede și variază în strălucire pentru că se rotește necontrolat. Sonda spațială Hera se află și ea în imagini dar este prea mică și nu a fost detectată cu telescopul nostru.
Publicat în 08 Oct, 2024