Activitatea solară este în creștere dincolo de predicțiile pentru ciclul solar 25. După o erupție solară de clasa M4 în regiunea activă AR12975, care a avut loc la 11:28 UTC, a avut loc o explozie radio de tip II și o ejecție de masă coronară (CME) direcționată spre Pământ. Explozia radio de tip II a fost detectată și înregistrată de spectrometrul radio CALLISTO instalat la AIRA București, un dispozitiv personalizat pentru acest tip de observații radio, dezvoltat de Christian Monstein (IRSOL, Elveția).
Explozile radio de tip II sunt caracterizate printr-o alunecare lentă a frecvenței și două benzi distincte de frecvențe fundamentale și armonice ale emisiunilor de plasmă fierbinte. Electronii sunt accelerați de unda de șoc din fața unei CME, astfel că aceste fenomene sunt puternic corelate. În imagine, zonele contigue de la albastru la roșu reprezintă emisiunile, iar celelalte linii și zone mai mici sunt Interferențele de Frecvență Radio (RFI) cauzate de diverse surse terestre, precum computere, surse de alimentare, comunicații radio, zgomot static și altele.
A fost utilizat un software personalizat pentru a extrage semnalul relevant din zgomotul de fundal, oferit de Christian Monstein tuturor stațiilor din rețeaua e-callisto. Mai multe informații pe: http://www.e-callisto.org/. Contact: oblagoi (at) astro.ro
Publicat în 29 Mar, 2022