Articole recente

Astronomii Institutului Astronomic monitorizează modulul Orion al programului ARTEMIS

Artemis II face parte din programul amplu al Agenției Spațiale Americane (NASA) de reîntoarcere cu echipaj uman pe Lună, satelitul natural al Terrei. Misiunea a fost lansată la 1 aprilie 2026, de o rachetă de peste 98 de metri înălțime, o adevărată catedrală spațială.

Artemis II este prima dintre etapele programului ARTEMIS în care un echipaj uman testează drumul până la Lună din acest nou program lunar al NASA. Artemis II nu va ateriza pe Lună, ci va efectua o manevră de survol lunar. Echipajul va parcurge o traiectorie de între Pământ și Lună timp de 10 zile. În acest interval, modulul Orion, purtat de misiunea Artemis II, cu cei patru astronauți (o femeie și trei bărbați) va survola Luna și vor vedea partea satelitului invizibilă de pe Terra. Europa, prin Agenția Spațială Europeană, este partener în construcția și realizarea modulului Orion.

Artemis II este parte a programului Artemis care efectuează un test critic deopotrivă pentru comunicații, urmărire și verificare a sistemului de transport spațial.

Institutul Astronomic al Academiei Române și-a fixat ca obiectiv detectarea și monitorizarea modulului Orion prin utilizarea telescoapelor în domeniul spectral vizibil. Observațiile obținute cu telescoapele din Observatorul Berthelot (cod UAI L54) pe 6 și 7 aprilie 2026 au permis identificarea obiectului printre stele și măsurarea poziției acestuia.

Observațiile au fost realizate în condiții nefavorabile din cauza apropierii modulul Orion de Lună, iar lumina reflectată de satelitul natural al Pământului face dificilă observarea unui obiect așa de mic precum modulul Orion. În imagini modulul Orion se vede ca un punct luminos ce se deplasează printre stele.

Publicat în 07 Apr, 2026

Modulul Orion al misiunii Artemis II vazut de unul din telescoapele Institutului Astronomic in noaptea de 5-6 aprilie 2026.
Institutul Astronomic

Noutăți

Află mai multe

Calendar astronomic

Efemeride

Astrodata

Cercetări

Publicații

Cercetare

Cariere

Cariere în cercetare

Cariere