Astronomical Institute

La jumătatea veacului al XIX-lea, documentele timpului consemnează apariţia proprietăţii lui Constantin Bosianu pe Dealul Filaret, în locul unde astăzi se află Institutul Astronomic al Academiei Române. Constantin Bosianu (1815-1882) a fost un politician care a deţinut funcţii importante în statul român, fiind Prim-ministru, ministru de interne, primar al Bucureştiului, consilier personal al domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi membru de onoare al Academiei Române.

În anul 1884, pe vechiul domeniu al familiei Bosianu, îşi începe activitatea Institutul Meteorologic din România, fondat de meteorologul şi fizicianul Ştefan Hepites.

Până la sfârşitul secolului al XIX-lea, aici sunt construite mai multe clădiri cu rol administrativ şi ştiinţific, majoritatea servind domeniului meteorologic, cu excepţia Micii Săli Meridian (1893) - prima construcţie permanentă din România destinată astronomiei.

La 1 aprilie 1908, ministrul Instucţiunii şi Cultelor, Spiru Haret, a semnat decretul de înfiinţare a Institutului Meteorologic şi Astronomic, sub conducerea lui Nicolae Coculescu, care a fost director al acestuia în perioada anilor 1908-1938.

Planurile arhitecturale ale clădirii principale a institutului, care cuprindeau o Cupolă Ecuatorială, o Sală Meridian şi alte spaţii cu destinaţie ştiinţifică şi administrativă, au fost realizate de arhitectul belgian Adolphe Engels, iar echipa de constructori a fost coordonată de inginerul Mihail Roco. Activitatea de constucţie s-a încheiat în anul 1912, însă fără realizarea integrală a proiectului iniţial.

În 1920, institutul a fost reorganizat iar cele două domenii ştiinţifice care formau obiectul său de activitate - meteorologia şi astronomia, au fost separate în instituţii distincte: Observatorul Astronomic din Bucureşti şi Institutul Central de Meteorologie. În perioada interbelică, activităţile desfăşurate în cadrul Observatorului au condus la rezultate ştiinţifice remarcabile, fiind realizate de oameni de ştiinţă care erau atât cercetători în cadrul instituţiei, cât şi profesori la Universitatea din Bucureşti. Printre aceştia s-au aflat: Nicolae Coculescu, Gheorghe Demetrescu, Gheorghe Petrescu, Constantin Drâmbă, Călin Popovici.

În 1922, România a aderat la Uniunea Astronomică Internaţională, iar în 1930 a fost creat Comitetul Naţional Român de Astronomie (CNRA), o organizaţie ştiinţifică de promovare a astronomiei. Comitetul a pregătit participarea Observatorului din Bucureşti la Campania Internaţională de Măsurare a Longitudinilor din 1933, iar în acest scop, noi echipamente ştiinţifice au fost achiziţionate şi montate în subsolul clădirii principale.

În timpul celui de-al doilea război mondial, activitatea Observatorului Astronomic s-a redus mult, fără a înceta, însă, complet. În circumstanţele tragice ale acestor ani, Constantin Popovici, directorul Observatorului între anii 1938-1943 şi Gheorghe Demetrescu (director între 1943-1963), au decis să demonteze anumite componente ale echipamentelor ştiinţifice şi să le pună la adăpost. Activitatea Observatorului Astronomic a fost reluată în 1945, tot în subordinea Catedrei de astronomie şi mecanică cerească a Universităţii din Bucureşti.

Între anii 1951-1975, coordonarea instituţională a activităţii Observatorului a fost încredinţată Academiei Române. În acest interval, cei doi directori ai Observatorului Astronomic, Gheorghe Demetrescu şi Constantin Drâmbă, au reuşit împreună cu personalul instituţiei să depăşească toate dificultăţile, continuând cu succes parcursul cercetării româneşti în domeniul astronomic. La Observatorul Astronomic din Bucureşti, interesul ştiinţific al acelor decenii a urmat două mari direcţii de cercetare: astronomie fundamentală şi astrofizică. În cadrul acestora, tematica de cercetare cuprindea: astronomie meridiană, astrofotografie, observaţii ale Soarelui, monitorizarea şi studierea sateliţilor artificiali ai Pământului, determinarea precisă a timpului astronomic, respectiv a orei exacte a României, studierea mişcării de rotaţie a Pământului.

În această perioadă, Observatorul din Bucureşti a participat în cadrul Anului Geofizic Internaţional, la un efort multi-național vast de studiere a Pământului cu instrumentele cele mai moderne disponibile la acel moment. În contextul acestei participări, dar şi pentru alte scopuri ştiinţifice, în incinta Observatorului au fost instalate mai multe telescoape moderne Zeiss şi ceasuri cu quartz Belin. Astfel, latura estică a clădirii principale a Observatorului a fost extinsă în 1956 prin crearea Departamentului Timp şi Frecvenţă iar Academia Română a ridicat noi clădiri specializate: Cupola Soare (1958) şi Cupola Telescop (1962). Departamentul Timp a participat la campania internaţională MERIT (Monitoring of the Earth Rotation and Inter-comparison of the Techniques and Methods) ale cărei rezultate au condus la înlocuirea procedurilor clasice terestre de analiză cu altele moderne, legate de spaţiul cosmic.

În timpul eclipsei totale de Soare din anul 1961 care nu a putut fi observată de la sol din cauza cerului înnorat, o echipă de astronomi ai Observatorului au realizat cinci fotografii aeriene de la bordul unui avion militar.

Activitatea ştiinţifică a Observatorului din Bucureşti a primit o recunoaştere de la cel mai înalt nivel ştiinţific al României, în anul 1974, când echipa de astronomi coordonată de Ella Marcus, a primit din partea Academiei Române premiul „Gheorghe Lazăr” pentru activitatea de mare precizie care a condus la realizarea „Catalogului de stele slabe propriu-zise (KSZ)”.

Din 1975 şi până în 1990, Observatorul Astronomic trece din subordinea Academiei Române sub conducerea Institutului Central de Fizică, ca secţie a Centrului de Astronomie şi Ştiinţe Spaţiale. La 1 aprilie 1990, Observatorul trece înapoi în subordinea Academiei Române sub denumirea de Institutul Astronomic, iar în componenţa sa sunt reunite trei observatoare astronomice, respectiv cele din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara.

Începând din 1990, sub conducerea Magdei Stavinschi (director în perioada 1990-2005), Institutul Astronomic cunoaşte o epocă de refacere şi de dezvoltare a patrimoniului arhitectonic, precum şi de retehnologizare cu echipament ştiinţific. Restaurarea intensivă a inclus: consolidarea Clădirii Soare de la subsol până la ultimul său nivel; o restaurare completă a Micii Săli Meridian pornid de la fundaţia încă existentă; restaurarea Casei Bosianu, aflată într-o stare avansată de degradare şi transformarea sa în biblioteca Institutului. În 1999, este construit un Planetariu, prin prelungirea aripii de nord a clădirii principale. Construcţia a fost proiectată de arhitectul Octav Dimitriu, iar coordonarea tehnică a realizării ei a fost făcută de inginerul Radu Popescu. De asemenea, s-a achiziţionat şi instalat echipament ştiinţific de generaţie nouă.

Un eveniment foarte important a fost eclipsa totală de soare care a avut loc pe 11 august 1999, al cărei maxim a fost în România. Cu acest prilej, la Institutul Astronomic s-au aflat înalţi oaspeţi precum Preşedintele României, managerul general al NASA, oameni de ştiinţă, diplomaţi, personalităţi culturale şi jurnalişti. Transmisia TV în direct din România realizată de la Institut, s-a difuzat pe întreg mapamondul. Evenimentul a oferit Institutului Astronomic oportunitatea de a începe o campanie de strângere de fonduri pentru modernizarea şi dezvoltarea sa.

După 1990, domeniile principale de cercetare ştiinţifică în care a activat Institutul Astronomic au fost: fizica şi evoluţia stelelor, fizica Soarelui, dinamica corpurilor cereşti din sistemul nostru solar, mecanica cerească, cosmologie, istoria astronomiei şi educaţia astronomică.

De-a lungul unei perioade de timp de peste 100 de ani de cercetare ştiinţifică, Institutul Astronomic a editat şi promovat mai multe publicaţii ştiinţifice: „Studii şi cercetări de astronomie şi seismologie”, „Studii şi cercetări de astronomie”, „Romanian Astronomical Journal” şi „Anuarul astronomic”.

Spiru Haret

Observatorul Astronomic în anii ‘20

Nicolae Coculescu

Echipă de specialişti şi muncitori în timpul lucrărilor de montaj a lunetei Gautier-Prin în Sala Meridian (1926)

Noutăți

Efemeride

Publicații

Cariere în cercetare

.:Scurt istoric:.

Noutăți

Contact