Astronomical Institute

Institutul Astronomic al Academiei Române coordonează activitatea ştiinţifică a Observatoarelor din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara.

Observatorul din Bucureşti

A fost fondat în anul 1908 în zona Dealului Filaret sub numele de Institutul Meteorologic şi Astronomic. Observatorul deţine în prezent un parc de clădiri, instrumente şi echipamente ştiinţifice pe care le utilizează atât în Bucureşti cât şi în alte locaţii din România. Pavilionul principal al Observatorului este o clădire care cuprinde o Cupolă Ecuatorială, o secţiune administrativă, o Sală Meridian devenită în prezent muzeu, şi un Planetariu, ultimile două fiind obiective în curs de amenajare.

Proiectul arhitectural al clădirii Observatorului aparţine arhitectului belgian Alfonse Engels, iar lucrările de construcţie au început în 1910 şi s-au încheiat în 1912, fără materializarea completă a proiectului iniţial. În Cupola Ecuatorială a Observatorului, o cupolă mobilă cu diametrul de 11,5 m, se află cea mai mare lunetă din România - astrograful Prin-Mertz cu o lungime de 6 m. Datorită dimensiunilor sale impresionante, acest instrument este deservit de o platformă mobilă cu rol de ascensor, care permite astronomilor să-l utilizeze. Luneta şi elementele tehnice ale cupolei au fost produse în Franţa fiind instalate de companiile româneşti de construcţii care au lucrat la realizarea clădirii Observatorului. Pavilionul principal este o construcţie realizată în stil ingineresc, având un singur etaj şi două niveluri de subsol. În prezent, reprezintă o structură de cercetare, administrativă, dar şi de educaţie non-formală, cu echipe dinamice de oameni de ştiinţă care sunt prezente în domeniile de lucru şi proiectele știinţifice mondiale din astronomie.

Clădirea Soare este o construcţie aflată în partea de nord a parcului Institutului Astronomic, găzduieşte alte zone de cercetare ştiinţifică precum şi arhiva veche de peste un secol a instituţiei. Clădirea este realizată în stil neo-clasic fiind inaugurată în anul 1893.De atunci şi până în prezent, a cunoscut mai multe restaurări. Pe acoperişul său este montat un telescop de 0,4 m, integrat în activitatea curentă de cercetare.

În parcul Institutului se mai află: Mica Sală Meridian, Cupola Soare, Clădirea Telescop şi Casa Bosianu.

Mica Sală Meridian a fost construită în anul 1893 fiind prima construcţie stabilă din România destinată observaţiilor astronomice. Aceasta a funcţionat iniţial în cadrul Institutului Meteorologic din România, fondat în anul 1884.

Cupola Soare a fost construită în anul 1958 şi reprezintă o structură specializată de cercetare ştiinţifică în care se realizează monitorizarea Soarelui prin intermediul mai multor lunete Zeiss şi camere CCD.

Cădirea Telescop, aflată în vecinătatea Cupolei Soare, a fost constuită în anul 1962. Aceasta găzduieşte în prezent cel mai mare telescop al Institutului Astronomic, având diametrul de 0,5 m, recent modernizat pentru a fi reintrodus în circuitul ştiinţific.

Cea mai veche construcţie aflată în parcul Institutului Astronomic este Casa Bosianu. Data exactă a construirii sale nu este cunoscută, dar sursele istorice indică perioada cuprinsă între încheierea Războiului Crimeei (1853) şi momentul Unirii Principatelor (1859). În Casa Bosianu au avut loc întâlniri ale patrioţilor români care au făurit crearea statului român modern la 1859, iar printre diplomaţii, politicienii şi oamenii de cultură prezenţi aici s-a aflat însuşi Alexandru Ioan Cuza, viitorul domnitor al României. Casa este realizată într-un autentic stil romantic, cu decoraţiuni exotice, care s-au păstrat până în zilele noastre ca urmare a restaurării clădirii. Nu se cunoaşte cu certitudine arhitectul care a realizat proiectul casei, dar se pare că este vorba despre Luigi Lipizer. Planul casei utilizează repetat forma octogonală păstrând o structură ordonată, modificată doar de prezenţa turnului cu scară şi a accesului în subsolul clădirii.În prezent, Casa Bosianu găzduieşte biblioteca specializată a Institutului Astronomic al Academei Române.

Observatorul din Cluj-Napoca

Clădirea veche a Observatorului din Cluj-Napoca a fost construită între anii 1921-1934 şi a fost demolată în anul 1977, fiind înlocuită cu o nouă construcţie în 1982. Observatorul a fost fondat la iniţiativa savantului Gheorghe Bratu, profesor de matematică şi decan al Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii „Regele Ferdinand I” (astăzi Universitatea „Babeş-Bolyai”). Utilarea noului Observator şi începerea activităţii ştiinţifice s-au realizat în timpul mandatului primului său director, Gheorghe Demetrescu.

În prezent, Observatorul din Cluj-Napoca este folosit în comun de oamenii de ştiinţă ai Institutului Astronomic al Academiei Române şi de cei ai Universităţii „Babeş-Bolyai”. Instumentele principale ale Institutului Astronomic sunt instalate la 8 km în afara oraşului, pe Dealul Feleacului.

Observatorul din Timişoara

A fost creat în anul 1962 ca o structură cu rol didactic a Universităţii din Timişoara. Fondatorul Observatorului a fost astronomul şi seismologul Ioan Curea. Experienţa sa în domeniul cercetării şi educaţiei astronomice, dobândită în perioada în care a lucrat în cadrul Observatorului din Cluj-Napoca, au determinat dezvoltarea rapidă a noului Observator astronomic din Timişoara.

Observatorul din Timişoara funcţionează în cadrul unei clădiri de dimensiuni mai mici, dotată cu o cupolă unde se află instalat echipamentul ştiinţific pentru observaţii. Clădirea se află într-un parc cu o suprafaţă de aproape 3 hectare.