Latest news

„Școala Altfel” și „Noaptea Cercetătorilor 2023”

Începerea noului an de învățământ i-a readus pe energicii vizitatori de vârstă școlară în incinta parcului științific din București al Institutului Astronomic al Academiei Române. Tururile cu ghidaj de specialitate prin sălile-muzeu ale Institutului și pe sub umbra cupolelor astronomiei românești, s-au bucurat de o apreciere generală din partea micilor noștri vizitatori și a personalului didactic însoțitor, ca urmare a ineditului și spectaculozității patrimoniului nostru cultural. Atât fostele săli de cercetare științifică, azi încremenite în timp pentru a asigura memoria posterității ca spații culturale naționale, cât și ariile active științific din prezent ale Institutului, au reprezentat un spațiu educațional non-formal și multi-disciplinar ideal, și scena a numeroase întrebări, răspunsuri, revelații, exclamații, înșiruite într-un adevărat perpetuum mobile.

În continuarea activităților educaționale și de promovare a ofertei sale culturale, Institutul Astronomic a fost prezent cu un stand propriu la evenimentul „Noaptea Cercetătorilor”, în zilele de 29-30 septembrie a.c. Cu această ocazie, Institutul a adus la stand două lunete și un telescop, care au permis publicului observarea Soarelui prin filtru profesional, cu evidențierea unor detalii de pe suprafața sa, iar după căderea serii, Luna și planetele Saturn și Jupiter. Printr-o puternică lupă binoculară, vizitatorii standului nostru au putut studia îndeaproape fragmente din meteoriți recuperați de pe trei continente - Europa, Africa și America de Sud. La această ediție a „Nopții Cercetătorilor”, am prezentat la standul Institutului Astronomic și o expoziție de machete din domeniul aero-spațial și civil, prilej pentru a ilustra și problematiza pentru sute de vizitatori, transferul de tehnologii de vârf din domeniul explorării spațiului către viața cotidiană a publicului larg.

Published on: Oct 09, 2023

Membri ai Institutului Astronomic la activitățile educaționale „Școala Altfel” și „Noaptea Cercetătorilor 2023”
News

Latest news from A.I.R.A.

Read more

Astronomical data

Ephemerides

Astrodata

Research

Our latest publications

Research

Careers

Join us for a career in astronomy.

Join us